profile din aluminiu pentru tâmplărie

Aluminiul în tâmplăria cu geam termoizolant

 
     Orice producător de tâmplărie din aluminiu va spune că cel mai bun sistem de profile din aluminiu pentru tâmplărie este sistemul care satisface cel mai bine nevoile clientului.

     Sistemele de profile din aluminiu acoperă toate nevoile și cerințele venite din partea arhitecților și mai ales ale clienților în materie de design, funcționalitate și rezistență pentru tâmplărie.

     Sistemele de tâmplărie bazate pe aluminiu permit realizarea de lucrări pentru clădiri rezidențiale și publice, fațade de spații comerciale, pereți cortină cu suprafețe vitrate  generoase, acoperiri de terase și luminatoare, sisteme de umbrire și de protecție.

produse pentru diverse tipuri de proiecte

În cele ce urmează vom vorbi despre:

  1. Avantajele tâmplăriei din aluminiu
  2. Tipuri de tâmplărie din aluminiu
  3. Feroneria pentru tâmplăria din aluminiu
  4. Vitraj pentru tâmplăria din aluminiu. LowE sau 4S? Sticlă securizată sau laminată? Baghetă caldă sau rece?
  5. Finisaje și culori pentru profilele din aluminiu
  6. Montaj premium
  7. Garanție pentru tâmplăria din aluminiu

Ușile culisante sau glisante - suprafețe vitrate ample și design modern.

De ce tâmplărie din aluminiu ? În primul rând datorită avantajelor acestui produs.

 
     1. Avantajele tâmplăriei din aluminiu
  • Tâmplăria din aluminiu are un design, un aspect, o durabilitate și o rezistență deosebite. Toate acestea echilibrează balanța cu costul de achiziție al tâmplăriei.
  • Tâmplăria din profile de aluminiu cu barieră termică are valori foarte bune ale coeficienților de transfer termic și fonic. Cu cât profilele au adâncime mai mare iar tâmplăria este echipată cu geam cu trei foi de sticlă aceste valori se îmbunătățesc simțitor.
  • Aluminiul este ușor și flexibil. Profilele din aluminiu sunt rezistente la acțiunea în timp a agenților atmosferici. Datorită rezistenței și a stabilității foarte mari în timp, oferă un grad ridicat de siguranță. Profilele din aluminiu sunt rezistente la acțiunea în timp a agenților atmosferici.
  • Ferestrele și ușile din aluminiu sunt ușor de întreținut, costurile pentru această operațiune fiind minime
  • Aluminiul este prin natura lui un material rezistent la foc
  • Aluminiul este un material 100% reciclabil. Acesta se poate introduce în circuitul de recilare practic la infinit, fără să-și schimbe caracteristicile fizice. De asemenea aluminiul reciclat permite o reducere a costurilor cu energia și reducere a emisiilor de carbon în timpul reciclării. Astfel, alegerea aluminiului pentru tâmplărie înseamnă și respectarea și protejarea mediului înconjurător.

tampl-aluminiu

 
 
     2. Tipuri de tâmplărie din aluminiu:
  • Tâmplărie din aluminiu fără barieră termică;
  • Tâmplărie din aluminiu cu barieră termică;
  • Pereți cortină;
  • Sisteme de tâmplărie pentru terase;
  • Sisteme de umbrire – parasolare, rulouri, obloane

Tâmplărie din aluminiu fără barieră termică

 Un astfel de profil este obținut prin extrudare și este un profil monobloc. Barele de aluminiu sunt extrudate la cald în diferite forme în funcție de destinație: toc, cercevea, montant, traversă, baghetă, extensii, etc..

Tâmplăria din aluminiu fără barieră termică este destinată exclusiv pentru interiorul clădirilor. Este cel mai economic sistem de tâmplărie. Nu recomandăm montarea unei astfel de tâmplării în goluri exterioare. Montarea tâmplăriei fără barieră termică în asemenea locuri provoacă condens și, în scurt timp, mucegai.

Adâncimea profilelor fără barieră termică este cuprinsă între 40 mm și 60 mm. Această tâmplărie poate fi echipată de la geam simplu de 4 mm și până la geam termopan de 37 mm sau panel.

fara bariera termica

Tâmplărie din aluminiu cu barieră termică 

Profilele cu barieră termică sunt realizate din două profile din aluminiu unite între ele cu o bară de poliamidă. Poliamida realizează bariera (izolarea) termică între exteriorul profilului și interiorul acestuia. Materialul barierei termice este slab conducător de căldură, deci este de fapt o barieră în calea căldurii. Dimensiunea poliamidei este foarte importantă deoarece aceasta este cea care dă performanțele profilului cu barieră termică.

Tâmplăria din aluminiu cu barieră termică se folosește la lucrările pentru exterior.

Se pot folosi pachete cu 2 sau 3 foi de sticlă cu grosimi de la 24 mm până la 52 mm.

cu bariera termica

     

     Seriile de profile de aluminiu fie că sunt cu sau fără barieră termică sunt complete și foarte complexe.

     Din aceste profile se pot realiza:

  • ferestre și uși interioare sau exterioare

Materiale de calitate și personalizare avansată in termopane

Gamă completă de produse de tip termopan

  • uși culisante cu ridicare

usi culisante din aluminiu

usa deschidere armonica

  • ferestre pivotante

ferestre pivotante

  • ferestre cu glisare pe verticală

ferestre tip ghilotina

Pereți cortină 

Sub această denumire sunt cunoscute faţadele din sticlã şi aluminiu. Pe lângã aspectul estetic modern şi excelentele proprietãţi fono şi termoizolante, aceste structuri faciliteazã iluminatul natural şi oferã o largã panoramã a priveliştilor din exteriorul clãdirii.

Tipuri de pereți cortină:

  • Perete standard
  • Perete semistructural
  • Perete structural 

Peretele cortină standard este tipologia de perete cortină în care sticla este fixată cu un capac presor la exterior. Se pot instala geamuri cu 2 sau cu 3 foi de sticlă. Nu există limită de înălțime atâta timp cât se aleg montanții potriviți. Sistemul de perete cortină standard este cel mai economic dintre toate cele 3 sisteme de perete cortină și răspunde cu brio oricărei provocări.

Pereții cortină semistructurali sunt realizați din rame fixate între ele cu ajutorul montanților. Aceste rame conțin sticla prinsă cu ajutorul unui profil cu rol de baghetă. Montajul se face rapid având în vedere că ramele se execută din atelier. Profilele din care sunt executate ramele sunt înguste astfel încât nu este afectată cantitatea de lumină naturală care pătrunde în interior. 

Pereți cortină structurali reprezintă sistemul unde la exterior nu se vede nici un profil din aluminiu. Singurul element vizibil este sticla. Aceasta se lipește de ramele realizate din profile de aluminiu. Este cel mai frumos, mai elegant și mai complex sistem de tâmplărie. Se pot realiza lucrări cu dimensiuni foarte mari de sticlă și cu forme atipice.

perete cortina

Sisteme de tâmplărie pentru terase

Terasele ne ajută să ne extindem spațiul de locuit şi de recreere. O terasã ne oferă plãcerea de a ne bucura de natură pe tot parcursul anului, din intimitatea cãminului. Aceste construcţii realizeazã o zonă de relaxare confortabilã unde ne putem bucura de priveliştea din jur, împreunã cu prietenii și familia

Sistemele pentru acoperiri de terase au la bază următoarele componente:

  • grinzi care se fixează la spate/în zona de prindere pe clădire cu elemente de fixare specifice. Acestea sunt elementul portant al întregii structuri.
  • traverse;
  • presoare pentru fixarea de deasupra a panourilor de sticlă sau de policarbonat compact;
  • stâlpi formați din două profile: stâlp și capac
  • profil cu rol de jgheab pentru colectarea și dirijarea apei de pe suprafața panourilor de acoperire a terasei
  • țevi de colectare și dirijare a apei din jgheabul colector în rigole sau în rețeaua de scurgere a apei uzate. Aceste țevi se fixează în interiorul stâlpilor și se maschează cu capacele de rigoare.

     Planul acoperișului terasei se poate face la inclinații între 50 si 450.

     În cazul proiectelor care presupun și închideri laterale ale teraselor se recomandă sistemele cu barieră termică care satisfac cerințele referitoare la izolarea termică,  etanșeitatea la apă și la curenții de aer.

     Dacă dorim numai acoperirea terasei, pentru a proteja spațiul de ploaie și zăpadă recomandăm acoperirea structurii din aluminiu cu policarbonat compact sau o foaie de sticlă securizată de 8 – 10 mm grosime. 

     În cazul în care proiectul presupune realizarea unei așa numite terase reci, este potrivită acoperirea structurii cu pachet cu două foi de sticlă și tâmplăria pentru închiderile laterale să fie executată din profile fără barieră termică.

     Pentru terasele calde, care sunt prevăzute cu sistem propriu de încălzire sau aport de căldură, acoperirea trebuie făcută cu pachet cu trei foi de sticlă iar închiderile laterale cu tâmplării realizate din profile cu barieră termică și proprietăți de izolare termică superioare.

     La terasele care au părțile laterale închise cu tâmplării, pentru vitraj se folosesc pachete termoizolante cu grad înalt de protecţie termicã, protecţie solarã, difuzie a luminii dar şi siguranțã, realizate din sticlã laminatã şi sticlã securizatã, cu tratamente de autocurãţare.

wintergarden

Sisteme de umbrire

Sistemele de umbrire care au la bază aluminiu sunt:

  • parasolare din aluminiu
  • rulouri cu lamele din aluminiu
  • obloane din aluminiu
  • Parasolarele din aluminiu sunt cele mai durabile și cele mai frumoase sisteme de umbrire din categoria parasolare lamelare. Sistemul are la bază lamele din aluminiu cu lățime de până la 300 mm, cu secțiune eliptică, care au rolul de a umbri controlat interiorul unei clădiri, lăsând o cantitate optimă de lumină naturală să pătrundă în interiorul acesteia. Lamelele pot fi montate în plan orizontal sau vertical. Lamelele se fixează pe rame de susținere. Instalarea întregului sistem este foarte ușoară și rapidă.
  • Rulourile din aluminiu sunt covoare din lamele de aluminiu, umplute cu spumă, care se adună pe un ax în interiorul unei cutii așezate la partea superioară a unei ferestre sau uși. Covorul de lamele poate fi ridicat sau coborât prin acționare manuală sau electrică. Aceste elemente de tâmpărie reduc pierderile de căldură prin suprafața tâmplăriei și cresc gradul de protecție/siguranță al interiorului. Exista trei variante constructive: rulouri aplicate, rulouri suprapuse și rulouri tencuibile.
  • Obloane din aluminiu – sunt de fapt niște ferestre suplimentare, umplute cu lamele din aluminiu în loc de sticlă. Lamelele pot fi fixe sau orientabile. Se montează pe exteriorul ferestrelor sau ușilor existente și au rolul de a proteja atât tâmplăria cât și interiorul încăperilor de razele soarelui, de priviri indiscrete și de musafiri nepoftiți.

Parasolare din aluminiu

 
     3. Feroneria pentru tamplaria din aluminiu

Pentru ca o tâmplărie să funcționeze perfect timp îndelungat este nevoie să fie echipată cu feronerie fiabilă, robustă și de calitate, cu cât mai puține elemente din plastic în alcătuire.

În funcție de tipul tâmplăriei vorbim despre feronerii pentru:

  • sisteme pentru simplă deschidere
  • sisteme pentru dublă deschidere/oscilobatantă
  • sisteme pentru acționare/deschidere la înălțime
  • sisteme contra acționare greșită
  • sisteme pentru deschideri culisante și culisante cu ridicare
  • sisteme pentru culisare pe verticală
  • sisteme pentru deschideri rotative
  • sisteme pentru deschideri tip armonică
  • sisteme pentru deschideri în perete cortină
  • sisteme de feronerii ascunse

Din categoria feronerie fac parte:

  • mânerele de ușă și de fereastră
  • balamalele
  • broaștele simple și cu închidere multipunct
  • sisteme de închidere pentru uși cu acționare din cilindru sau din mâner
  • cilindrii
  • contraplăcile
  • zăvoarele

feronerie termopane aluminiu

 
     4. Vitraj pentru tâmplăria din aluminiu. LowE sau 4S? Sticlă securizată sau laminată? Baghetă caldă sau rece?

Toate elementele de tâmplărie enumerate mai sus presupun folosirea sticlei în forma de pachet termoizolant sau foaie simplă.

Absolut toate sistemele de profile din aluminiu suporta sticlă de la foaie simplă, cu grosime de 4 mm până la pachete termoizolante cu trei foi de sticlă și cu grosimi de 83 mm.

Pentru ca un client să beneficieze la maxim de toate caracteristicile tâmplăriei sale aceasta trebuie să fie echipată cu geam conform destinației și nevoilor clientului. Dacă tâmplăria este pentru interior în nici un caz nu vom alege profile cu barieră termică și pachet de geam cu trei sticle.

Pachetele de geam termoizolant pot avea 2 sau 3 foi de sticlă. Vorbim despre geam bipan sau geam tripan.

Geamul folosit în obținerea pachetelor termoizolante poate fi:

  • geam simplu (fără tratamente speciale), așa numitul geam Float, cu grosimi de la 4 până la 10, si chiar peste (în cazul proiectelor speciale)
  • geam cu peliculă de oxizi metalici. Este binecunoscutul geam Low E care are rol în creșterea proprietăților de izolare termică a tâmplăriei. Aceasta peliculă „nu va lăsa căldura să se piardă prin suprafața vitrată”
  • geam cu depunere de oxizi metalici. Binecunoscutul geam 4 Season (4S) are rol în creșterea proprietăților de izolare termică a tâmplăriei. Aceasta peliculă „nu va lăsa căldura soarelui să intre în casă în zilele toride de vară”
  • geam securizat – un geam cu o rezistență mecanică foarte mare, obținută în urma unui tratament termic. Acest geam se sparge foarte greu, atunci când este lovit într-un fel anume, iar când se sparge o face în bucățele foarte mici care nu pun în pericol persoanele din zonă
  • geam laminat – un geam format din doua foi de geam Float între care sunt două sau mai multe folii butilice speciale. În momentul spargerii geamului, aceste folii împiedică bucățile de sticlă rezultate să se împrăștie. Ele vor rămâne legate de aceste folii. Din această cauză sticla laminată se mai numește și sticlă de siguranță

Un pachet de geam termoizolant cu două foi de sticlă nu va putea avea niciodată în structura lui un geam 4Season și unul LowE. Cele două sticle trebuie să fie „despărțite” de o foaie de sticlă simplă. Așa ajungem la pachetul cu trei foi de sticlă, care a început să fie o normalitate în proiectele de tâmplărie, în ultima perioadă.

Un alt element care poate influența proprietățile și caracteristicile unei tâmplării este distanțierul care separă foile de sticlă.Acest distanțier poate fi din aluminiu și este denumită și „baghetă rece” sau dintr-un material prostconducător de căldură, caz în care poarta de numirea de „baghetă caldă”. La tâmplăriile cu geam cu baghetă caldă se reduce la maxim apariția condensului pe suprafața vitrată în zonele periferice.

Sticla din care se obțin aceste tipuri de geam poate fi la rândul ei: perfect transparentă, ornamentală, sablată, colorată în masă, reflexivă. 

Geamul tripan - geam termoizolant cu trei sticle

 
     5. Finisaje și culori

Au început să apară în ultima perioadă cereri de tâmplării și în alte culori decât obișnuitele nuanțe de alb, gri antracit, maro și decor lemn. Pentru a satisface toate nevoile clienților este nevoie de o diversitate mai marie de culori, finisaje, texturi  și tratamente de suprafață pentru profile.

Tratamentele de suprafață la care pot fi supuse profilele din aluminiu sunt:

  • preanodizare
  • anodizare
  • vopsire electrostaticã
  • sublimare

În nuanțe întunecate sau deschise, mate sau lucioase, suprafețe fine sau texturate / periate, metalice sau cu efect de decor din lemn, profilele din aluminiu pot satisface cele mai deosebite solicitări în materie de finisaj/vopsire.

Pe lângă un aspect plăcut, aceste tratamente asigurã protecția profilelor din aluminiu la acțiunea factorilor de mediu, coroziune, abraziune, decolorare, uzură rezultată din utilizarea zilnică. În același timp aceste tratamente asigură o întreținere foarte ușoară pentru elementele de tâmplãrie din aluminiu cu geam termoizolant.

Noutatea absolută pe care o aduce Master Prod este faptul că toate elementele de feronerie vizibile sunt vopsite în aceeași culoare ca și profilele din  care este realizată tâmplăria. Și asta fără nici un cost adiacent.

profile din aluminiu pentru tamplarie

 
     6. Montaj cu benzi de etanșare

Etanşarea rostului dintre ramă şi perete, în etapa de montare a tâmplăriei cu geam termoizolant este o operaţie la fel de importantă ca și alegerea sistemului potrivit și execuția tâmplăriei.

Folosirea exclusivă a spumei de montaj nu este suficientă pentru atingerea şi păstrarea tuturor capacităţilor termo şi hidroizolante ale tâmplăriei, indiferent de materialul din care aceasta este executată.

Cauza: spuma de montaj nu este foarte rezistentă în timp dacă nu este protejată. Rolul de termo şi de hidroizolare este completat de foliile de etanşare sau de benzile de etanşare precomprimate.

Foliile sunt de fapt benzi din cauciuc folosite pentru etanşări pe exterior şi la interior. Benzile sunt foarte flexibile, au rezistenţă mare la sfâşiere şi stabilitate mecanică ridicată. Intervalul de temperaturi în care aceste benzi îşi păstreazã proprietăţile de izolare este de – 300C la  + 1300C.

Benzile se aplică perimetral, pe rama tâmplăriei, în zona de contact cu zidul.

montaj cu benzi de etansare

 
     7. Garanție

Garanția acordată tâmplăriilor în general oferă clientului încredere în calitatea și siguranța produsului. Această garanție acoperă o gamă largă de defecte: defecte de material, defecte de producție, defecte de montaj. Garanția dată de producătorii de profile de aluminiu poate depăși cu mult 50 de ani.  Elementele de feronerie sunt garantate pentru un numar de peste 12-15 000 de cicluri de deschidere. Pachetele de geam termoizolant bine și corect realizate își păstrează proprietățile pentru cel puțin 5 ani de zile.

Garanția unui produs în componența căruia intră materiale și componente diferite este dată de garanția cea mai slabă. Din aceste considerente Master Prod acordă produselor sale o garanție de 5 ani de zile.

O tâmplărie din aluminiu cu garanție acordată de producător poate adăuga valoare proprietății la care aceasta este instalată. Potențialii cumpărători sunt atrași de faptul că proprietatea este dotată cu tâmplărie garantată pe termen lung.

Echipă de profesioniști in termopane

     Concluzie: sistemele de profile din aluminiu pentru tâmplărie reprezintă alegerea inteligentă pentru proiecte de construcție moderne, datorită combinației remarcabile între rezistență, eficiență și estetică. Din aceste considerente aluminiul s-a impus în fruntea inovației în domeniul tâmplăriei cu geam termoizolant în arhitectura și designul urban.

     Orice producător de tâmplărie din aluminiu care se respectă va face tot posibilul să-și convingă clienții că urmează să facă o investiție și nu o cheltuială.

Consultanță personalizată

MasterProd logo

masterprod.ro
Trimite-ne mesajul dorit prin Whatsapp

masterprod.ro
Salutare! 👋
Cu ce te putem ajuta? Lasă mesajul dorit și vom reveni cu un răspuns în intervalul 08:00 - 16:00.
Contactează-ne chiar acum
Romanian