Terasa care aduce profit tot anul

Terasa care aduce profit tot anul: avantajele unei grădini de iarnă pentru restaurante

     

     Pentru multe restaurante, terasa este sufletul locului pe timpul verii – acel spațiu în care oaspeții se bucură de soare, aer liber și mese savuroase. Dar ce se întâmplă atunci când temperaturile scad, vântul devine mai tăios, iar ploile și ninsorile încep să își facă simțită prezența? Sau cum ar fi dacă clienții s-ar putea bucura de o cină, pe o terasă primitoare,  într-o seară de iarnă cu fulgi dansând în lumina felinarelor și cu vedere spre peisajul înzăpezit?

terasa care aduce profit tot anul

 

    Într-un context economic în care optimizarea spațiului este esențială, transformarea terasei într-un spațiu închis devine o soluție viabilă și profitabilă pentru restaurantele care vor să-și păstreze ritmul de funcționare pe tot parcursul anului. O soluție elegantă, eficientă și durabilă este o structură din aluminiu și sticlă, de tip wintergarden / grădină de iarnă, care să acopere terasa. Aceasta trebuie completată obligatoriu de închideri laterale care sunt de fapt elemente de tâmplărie cu deschideri în funcție de nevoile specifice ale localului.

     În cele ce urmează prezentăm argumentele care ne dau convingerea că această investiție poate deveni un element-cheie pentru succesul unui restaurant.

siguranta si confort pe terasa
Ce înseamnă o grădină de iarnă pentru un restaurant?

     O grădină de iarnă este o structură cu închideri din sticlă și profile de aluminiu, proiectată pentru a izola eficient spațiul și a-l menține confortabil pe tot parcursul anului. Nu este vorba doar de un acoperiș improvizat, ci de un spațiu complet integrat, care respectă standarde de eficiență energetică, siguranță și design. Structura este gândită astfel încât să permită pătrunderea luminii naturale din abundență, păstrând totodată căldura în interior și reducând zgomotul exterior.

De ce merită să închizi terasa?

     O grădină de iarnă oferă un dublu avantaj: protejează terasa împotriva capriciilor vremii și transformă un spațiu sezonier într-unul permanent, confortabil și elegant. Dincolo de aspectul estetic și experiența deosebită pe care o oferă clienților, închiderea terasei înseamnă venituri constante, indiferent de sezon. Restaurantele nu mai trebuie să reducă numărul de locuri disponibile iarna, iar clienții pot continua să se bucure de lumina naturală și de legătura vizuală cu exteriorul, fără a resimți disconfortul provocat de frig, vânt sau precipitații.

siguranta si confort pe terasa
De ce aluminiu și sticlă termoizolantă?

     Aluminiul este materialul ideal pentru structura unei grădini de iarnă datorită rezistenței sale în timp, a întreținerii ușoare și a posibilităților multiple de design. Profilele din aluminiu se recomandă a fi cu barieră termică, ceea ce asigură o izolare superioară, chiar și în condiții climatice dificile. În combinație cu geamul termoizolant – cu două sau cu trei foi de sticlă – se obțin performanțe excelente în ceea ce privește confortul termic. Aceasta, cu condiția existenței unei surse de căldură în interiorul terasei. În funcție de orientarea terasei și de nivelul de expunere solară, se poate opta pentru sticlă cu control solar, sticlă cu emisivitate redusă sau o combinație între cele două, pentru a menține o temperatură constantă în interior, indiferent de anotimp.

Siguranță și confort pentru clienți

     Într-un spațiu destinat publicului larg, siguranța nu este negociabilă. Din acest motiv, este esențial ca toate pachetele pentru suprafețele vitrate să fie realizate cu sticlă securizată la exterior, pentru a preveni accidentările în caz de impact. La interior, este recomandată sticla laminată, care menține fragmentele lipite între ele în cazul spargerii.

Pe lângă beneficiile termice și de siguranță, aceste soluții asigură și o izolare fonică eficientă – un aspect și un beneficiu esențial pentru restaurantele situate în zone urbane aglomerate.

Alegerea corectă a materialelor face diferența între un spațiu expus factorilor externi și unul protejat, confortabil și economic.

siguranta si confort pe terasa
Venituri constante și sezonalitate redusă

      O terasă acoperită și închisă transformă radical modul în care un restaurant poate funcționa de-a lungul anului. Nu mai depinzi de vreme, iar spațiul devine utilizabil în orice sezon. Asta înseamnă mai multe mese disponibile, o ofertă completă menținută fără întreruperi și, implicit, un flux constant de clienți. Fără perioade moarte, fără compromisuri în meniu, fără pierderi cauzate de ploaie sau frig.

Dincolo de funcționarea zilnică, o grădină de iarnă bine concepută oferă o oportunitate valoroasă pentru organizarea de evenimente private. Clienții pot rezerva doar terasa, beneficiind de intimitate și atmosferă exclusivistă, în timp ce restul localului rămâne disponibil altor oaspeți. Astfel, capacitatea de a genera venituri se dublează, iar spațiul devine mai flexibil.

Investiția într-o structură din aluminiu și sticlă de calitate se reflectă nu doar în confortul clienților, ci și în profitabilitatea afacerii. Este o soluție elegantă pentru a reduce sezonalitatea și a păstra restaurantul activ și atractiv pe tot parcursul anului.

 

Reducerea pierderilor de căldură și zgomot

     Profilele din aluminiu dar mai ales tipul de sticlă folosită la partea de acoperiș și la partea de închideri verticale, determină eficiența energetică a întregului spațiu.

Pentru o structura eficienta din punct de vedere energetic, este obligatorie folosirea profilelor din aluminiu cu barieră termică. Acest tip de profile reduce pierderile de căldură și ajută la menținerea unei temperaturi confortabile în interior, indiferent de anotimp.

     Structurile din aluminiu cu barieră termică trebuie combinate cu pachete de geam termoizolant alese în funcție de nevoile specifice ale fiecarui local.

     Atât pentru acoperiș cât și pentru închiderile verticale se pot folosi pachete de geam cu două sau trei foi de sticlă. Cu cât pachetul are mai multe foi de sticlă cu atât acesta oferă o izolare termică mai bună, mai ales când sunt utilizate sticle performante, precum cea LowE (cu emisivitate scăzută) si sticla CS (cu control solar). Sticla LowE are capacitatea de a nu lăsa căldura să iasă și din acest motiv se folosește spre interiorul structurii. Sticla CS reduce cantitatea de radiație solară care ajunge în interior, diminuând astfel efectul de seră. Cele două tipuri de sticle pot fi folosite împreună numai în cazul echipării structurii cu pachet tripan – cu trei foi de sticlă.

Terasa care aduce profit tot anul
Soluții tehnice pentru închidere

O grădină de iarnă trebuie să fie funcțională în orice anotimp. Accesul facil pe terasă este esențial iar sistemele de închidere joacă un rol important. Și pentru clienți dar și pentru personalul localului. Din această cauză închiderile laterale ale teraselor trebuiesc foarte temeinic evaluate și bine alese. Indiferent de soluția aleasă, este important ca sistemul de închidere să fie adaptat fluxului de clienți, tipului de evenimente găzduite și sezonului de utilizare. Master Prod oferă soluții din aluminiu durabile, fiabile și elegante, adaptate pentru restaurante. Fiecare sistem este gândit să ofere confort, siguranță și un design bine integrat.

 

Închideri culisante, pliabile sau ghilotină?

Cea mai frecventă alegere este ușa culisantă. Panourile din sticlă glisează ușor pe căi fixe. Sistemele se pot configura pe una, două sau trei căi de culisare și pot avea două, patru sau șase foi. Ușile culisante produse de Master Prod sunt prevăzute cu sisteme de etanșare performante și pot fi echipate cu geam termoizolant, astfel încât spațiul să rămână confortabil chiar și în cele mai reci luni. Acestea mențin temperatura optimă în interior, chiar și iarna. Pragurile joase sau îngropate, pentru acces ușor, sunt ideale pentru persoanele cu mobilitate redusă și a crea o trecere fluentă între interior și exterior.

O alternativă spectaculoasă este ușa tip armonică. Pentru restaurantele care își doresc o deschidere completă a unuia dintre pereți, aceste uși reprezintă o alegere versatilă și spectaculoasă. Acestea se pliază într-o parte, ocupând un spațiu minim și transformând grădina de iarnă într-o terasă deschisă în doar câteva secunde. Ușile pliabile sunt de fapt mai multe ferestre mobile conectate prin balamale. Panourile care formează ușa se pliază într-o parte sau în cealaltă, eliberând întreaga deschidere. Acest sistem este perfect pentru restaurantele care vor o terasă complet deschisă. Configurația ușilor poate fi personalizată în funcție de proiect și de nevoi. Se poate include și o ușă de acces separată.

O alternativă exclusivistă, potrivită mai ales pentru locații premium sau spații urbane spectaculoase, este reprezentată de sistemele verticale de tip ghilotină. Sistemul constă dintr-un panou fix și unul sau două panouri mobile. Acestea culisează în sus și în jos pe lângă panoul fix.  Panourile se ridică sau coboară electric, acționate cu o telecomandă, oferind transparență totală.

Fiecare alegere trebuie adaptată spațiului și modului de utilizare. Master Prod oferă consultanță tehnică pentru soluții sigure și eficiente. Toate sistemele sunt proiectate pentru uz intens și confort maxim.

inchideri terase cu usi armonica
Alternative la grădinile de iarnă

Am „povestit” multe despre variantele de acoperire a terasei cu o structură realizată din profile de aluminiu cu barieră termică și închideri laterale realizate din același tip de profile.

Oricine și oricând, în funcție de nevoile bussinesului pe care-l dezvoltă, poate opta și pentru varianta de profile fără barieră termică. Atât pentru acoperire cât și pentru închiderile laterale.

Avantajul profilelor fără barieră termică: prețul

Dezavantajul profilelor fără barieră termică: izolarea termică foarte scăzută, consum foarte mare de energie pentru încălzirea și menținerea unei atmosfere confortabile în interior și condensul care se depune pe suprafețele interioare ale profilelor și a sticlei.

 

O altă variantă de acoperire a unei terase ar fi pergolele realizate din lamele de aluminiu. Acestea pot fi orientabile sau retractabile.

Avantaj: terasa în legatură directă cu exteriorul în zilele frumoase.

Dezavantaj: terasa fără lumină naturală în zilele în care acoperișul este închis și consum mare de energie pentru încălzirea și menținerea unei atmosfere confortabile în interior. Deasemenea, un inconvenient al acestui tip de acoperire este și condensul care se poate forma pe latura dinspre interior a lamelelor, adica deasupra capetelor clienților.

 

Cum reglementează legea terasele adaptate la sezonul de iarnă?

     Terasele de iarnă nu pot fi amplasate peste tot și oricum. Există anumite prevederi locale și naționale pe care unitățile de ospitalitate trebuie să le respecte.

     În primul rând, fiind o structură cu caracter permanent, are nevoie de o autorizație de construire. Asta indiferent dacă terenul aferent face parte din domeniul public sau este proprietate privată.

     În acest document se va specifica clar care sunt condițiile în care se poate realiza terasa.

     În baza Regulamentului pentru amplasarea obiectelor în spațiul public, acest tip de structuri trebuie să fie ca formă, dimensiuni, material și culoare, un tot armonios și funcțional, în conformitate cu caracteristicile și valorile estetice ale clădirii în fața căreia se află și de care aparține.

Terasa care aduce profit tot anul
Concluzie

   

     Transformarea unei grădini de vară într-un wintergarden cu structură de aluminiu și sticlă nu este doar o tendință modernă. Este o strategie eficientă de extindere a activității unui restaurant pe tot parcursul anului. O astfel de investiție aduce beneficii concrete. Beneficii legate de spațiu, confort pentru clienți, flexibilitate, profitabilitate crescută și o imagine premium pentru afacerea ta.

Dacă plănuiești să îți transformi terasa într-un spațiu funcțional indiferent de sezon, alege soluții profesioniste și rezistente.

Contactează specialiștii în tâmplărie din aluminiu și sticlă pentru o soluție durabilă, estetică și adaptată exact nevoilor tale.

Terasa care aduce profit tot anul

Consultanță personalizată

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MasterProd logo

masterprod.ro
Trimite-ne mesajul dorit prin Whatsapp

masterprod.ro
Salutare! 👋
Cu ce te putem ajuta? Lasă mesajul dorit și vom reveni cu un răspuns în intervalul 08:00 - 16:00.
Contactează-ne chiar acum
Romanian